Varadinum Translations Blog

Când se apropie alegerile, toată lumea vorbeşte despre spirit civic, despre DATORIA sau chiar OBLIGAŢIA de a vota, votul fiind un drept câştigat prin sânge în 1989. Da, foarte frumos! Chiar sunt emoţionat până la lacrimi. Am votat de fiecare dată până la alegerile locale din 2008. Am remarcat de fiecare dată că o listă de dobitoci buhăiţi, puhavi, lacomi şi indolenţi a ajuns în Parlament pentru a se ocupa de afaceri de la Bucureşti, iar eu am lucrat în continuare ca un idiot, plătind taxele corect.

Acum, ni se umple capul cu votul uninomal. Am aflat că este soluţia miraculoasă, pentru că votăm oameni, nu liste. Ia fiţi atenţi ce pliant am primit în cutia poştală:

Chiar spune tipul că voi vota un OM nu o LISTĂ! Foarte bine, dar îmi spune şi mie cineva cu ce este mai bun OMUL ACESTA decât LISTA VECHE? Nu ştiu nimic despre el, la fel cum în trecut nu aveam o autobiografie a listei. Zice că am toate motivele să votez uninominal. De ce? Pentru că Dan Octavian este Director General la Federaţia Patronilor? Nu m-a convins deloc. Voi putea avea un reprezentant direct la Bucureşti. Îmi vine să citez din marii clasici ai lumii: „No shit man?!” De câte ori te-ai întâlnit cu oamenii din colegiul 7 Bihor? Sau de câte ori te-ai plimbat prin Velenţa? Să nu mă limitez însă la PNL. Aş dori să vă prezint un pliant de la PDL în care îmi apare zâmbetul cuceritor al domnului Petru Filip.

Foarte frumos, nu-i aşa? Întâmplător, despre Petru Filip ştiu câte ceva, spre deosebire de Dan Octavian. Este aceeaşi persoană datorită căreia traficul din Oradea este infernal, nu există parcări, avem o pistă de aterizare pentru avioane de mici dimensiuni pe str. Republicii, şosele oribile, funcţionari scârboşi la Primărie, taxe locale imense, etc. Mă opresc aici, pentru că sunt suficient de multe argumente în favoarea domniei sale. Cine nu ar vrea să vadă toate aceste lucruri pozitive în toată ţara? Să nu uităm şi experienţa domniei sale ca parlamentar european. De ce ar vrea totuşi să renunţe la postul de la Bruxelles pentru cel de la Bucureşti? Cred că este dorul de casă.

În concluzie, comunicarea din partea partidelor este sub orice critică la nivel local. Prezintă un nume al unei persoane fără nicio altă informaţie care să mă convingă să o votez. Sunt oameni noi care valorează cât o listă veche. Eu am decis să dau dovadă de spirit civic adevărat şi să nu mă duc la vot cât timp sunt considerat un dobitoc ideal pentru a le uşura lor viaţa în următorii patru ani. Puteau să aibă măcar bunul simţ să facă eforturi minime pentru o comunicare corectă, să-mi dea senzaţia cel puţin că le pasă de mine, nu să-mi arunce o bucată de hârtie care din păcate este şi lucioasă şi colorată, deci inutilizabilă.

Vă prezint câteva mostre de traduceri efectuate de candidaţi pentru posturile de traducător scoase la concurs de firma Varadinum. Trebuie să menţionez că este vorba exclusiv despre absolvenţi de facultate, în principal ai unor facultăţi de litere. Exemplele sunt cât se poate de reale şi copiate aşa cum le-am primit, fără nicio modificare.

„Inainte de orice utilizare, verificati ca tensiunea de alimentare indicata pe placa de informare, corespunde normelor aparatului dumneavoastra electric.”

„Nu faceti deloc uz de aparat daca constatati o anomalie ori in caz de lovire, ori vreo deterioare oarecare.Returnati aparatul la service-ul cu punctul de vanzare cel mai apropiat, la finele examinarii, de reparatie fie ea macanica ori electrica.”

„Nu permiteti deloc copiilor mici jucarea cu aparatul.”

„Nu atingeti deloc piesele mobile ori rotitoare ale masinariei cuvenite atunci in functionare.

Şi în final, „la pièce de résistance”:

„Lisez attentivement ce manuel.” – „Ascultati cu atenţie acest manual”.

Este o combinaţie sublimă între „listen” şi „lisez”. O „frangleză” „pour les connaisseurs”.

Propoziţiile de mai sus reprezintă doar o parte infimă a exemplelor pe care le-aş putea da. Cred că ne aşteaptă un viitor sumbru dacă oameni care studiază limba română timp 4, 8, 12 ani nu pot scrie mai bine de atât. Nu le-am putut oferi un loc de muncă, dar nu erau supăraţi deloc. Unora li se propusese un post la universitate, alţii au decis să rămână în învăţământ sau să emigreze. Eu m-aş bucura mult să emigreze toţi cei care suferă de impotenţă intelectuală acută, pentru că eu chiar nu mai suport atâta imbecilitate, mediocritate şi superficialitate.