Varadinum Translations Blog

Cândva înainte de 1989, ora 6 seara. Aud un ţipăt strident de copil:

„- Tibi!!!! Tibiiiii!”

Ies la geamul din lemn puţin putred şi văd că este Adi, vecinul meu. Îl întreb ce vrea.

„- Vii la fotbal? Jucăm cu băieţii din Cantemir.”

În zilele noastre. Fiul de vârstă gimnazială al unei cunoştinţe ajunge acasă, adus de părinţi cu maşina.

Porneşte laptopul, start -> all programs -> yahoo messenger. Sign in şi primeşte un mesaj offline: „mai, dude! ti-am dat un buzzz, da’ n-ai raspuns. voiam sa vb, dk vii sa jukam un grand theft auto sau ceva rpg in retea cu baietii de pe forum.”

Până în 1996, bărbatul mergea la lucru, ieşea cu băieţii la bere, se întâlnea cu amanta, adică îşi vedea liniştit de viaţă.

În 2008, nu poţi avea 5 minute de linişte, pentru că te şi sună prietena sau soţia, sau amândouă şi te roagă să trimiţi un MMS de la birou, ca să fie sigur că nu eşti în altă parte.

Înainte de 1989, stăteam la rând să cumpăr un parizer cu soia şi eram nemulţumiţi că nu prea primeam carne. În 2008, mergem la hypermarket şi plătim scump o sticluţă de sos de soia.

Când eram mic, exista un televizor în faţa căruia ne adunam cu toţii (familie, prieteni, vecini, etc.) şi petreceam o seară împreună. Acum, avem câte un televizor în fiecare cameră şi fiecare se uită singur la programul favorit.

Pe unde mă plimb, văd tot felul de lucruri care îmi stârnesc râsul, mă înfurie, mă dezgustă, mă fac să zâmbesc, etc. M-am gândit să împărtăşesc lucrurile acestea şi cu alţii. Din păcate, nu pot să am cu mine întotdeauna aparatul meu foto SLR digital Olympus E-400 cu care să imortalizez totul la o calitate foarte bună, dar aici nici nu este vorba despre creaţii artistice, ci despre tot felul de fapte diverse, aşa că un telefon cu aparat foto rezolvă totul. Azi încarc primul episod şi sper să fie cât mai multe.

Am ajuns şi eu la un spital după mulţi ani şi iată ce mi-a atras atenţia:

Sper să nu-şi fi bătut capul mult timp înainte de a se hotărî cum să-şi numească ordinul. Masculin sau feminin? Nu are importanţă aici, dar ar fi bine să nu încurce masculinul cu femininul când vine vorba de moşit.

Tot la spital, am descoperit ultima generaţie de scaune cu rotile.

E bine să vezi că se face totul pentru confortul pacientului. Sper că, dacă voi fi internat vreodată, se va aduce un butoi cu bere în salon şi mă va îngriji o asistentă (sper să nu fie moaşă) care să mă vindece cu nurii săi (ce-mi place cuvântul nuri!!!).

Priviţi poza următoare!

Este în Băile Felix, lângă pista de alergare unde se antrena şi Gabi Szabo. Ironia este că, la 10 metri de mormanul de gunoi, se află un panou pe care scrie ceva de genul: „Pădurea este şi a ta. Ai grijă de ea!” (s-ar putea ca citatul să nu fie întocmai corect, dar mesajul este acesta). Mda…Unii o fi citit doar partea cu pădurea este şi a ta şi şi-o fi zis în sine: „Ah… păi dacă-i şi a mea, pot să las şi gunoiul de acasă, că doar aşa fac şi la mine-n ogradă.”

Mă întreb ce fac cei care administrează pădurea (chiar, cine administrează pădurea?), ce fac poliţiştii care au secţia la vreo 200 de metri şi cât de nesimţiţi trebuie să fie cei care aruncă gunoiul în mijlocul pădurii într-o pubelă ruginită şi găurită, deşi sunt alte pubele utilizabile la mică distanţă.

Asta e tot pentru moment. De când am decis să pornesc „rubrica” aceasta, plimbările mele au devenit mult mai interesante.