Varadinum Translations Blog

Látszik, hogy okos állat az ember.

Valamikor régen, emberemlékezet előtt ugye élt a mondás, hogy Jó bornak nem kell cégér. Persze, hogy nem kellett, hisz híres volt, jó volt, az emberek szerették, tehát meg is vették s örömmel fogyasztották. A gyengébb minőségű bor meg a termelő / kereskedő nyakán maradt. Utóbbi borkereskedőnknek ugyanakkor nem tetszett, hogy bora csak nemesedik a pincében, hisz pénzt akart volna látni több hordónyi bor helyett. Ezért, mesterségesen keltette hírét borának, cégérrel; ha már borát dícsérő szavak nem jártak szájról szájra, akkor így ismerjék meg az emberek a termékét. Olyan komoly baj ezzel nincs is, hisz a cégér elsősorban a megismerést segíti, nem kötelez semmire.

Jelen korunkban azonban nagyon elkorcsultak a kereskedők. Nem elég, hogy reklámozzák termékeiket mindenféle keveset vagy éppen túl sokat mondó szlogenek kíséretében, de lassan már nem is azt kapja az ember, amit igazából akar. Jó példa erre szerény véleményem szerint az illatosított, pillangó vagy épp szívecske-mintás, esetleg rózsaszín színben is pompázó vécépapír. Mert ugye minek? Oké, ne legyen 24-es smirglipapír finomságával egyenértékű az illemhelyben egyszer használatos papír, de minek kell színe legyen? Illata? Mintája? Plusz költség, de az idióta versengés lassan minden gyártót belekényszerít az effajta gyártásba, aminek persze a vevők isszák meg a levét, mert ugye ki más fizeti ki a plusz gyártási költséget?

Hogy ne legyen csak ilyen profán és filléres példa az értelmetlen költekezésre, ide sorolhatóak az autóipar stratégiái is. Micsoda ötlet, kérem szépen, hogy felszereltésgi szinteket, ezzel színválasztékot, tartozékokat motorfüggővé tesznek? Kell légkondi? Akkor vegyed a nagyobb motorral szerelt autó, lényegesen drágábban. De ha csak városban akarom használni az autót, akkor minek a nagyobb motor s az ezzel járó magasabb illeték, illetve enyhén magasabb fogyasztás? Micsoda dolog, hogyha én tegyük fel szeretem az anyósomat és az anyós-ülésre is akarok egy légzsákot, akkor lényegében azért a légzsákért, sok más nem kívánt extra társaságában, ki kell fizessek többszáz eurót, mert alacsonyabb felszereltségi szintben ez az extra tartozék elérhetetlen. Ja, biztos nem tudják beszerelni…

Persze eme gondolatmenet nem a fent említett termékek kapcsán jutott kobakomba, nem. Biciklimbe szerettem volna másik, minőségi, lágy és minél teljesebb rugózású, lehetőleg másfél kilogramm körüli, első, szimplavállas teleszkópot a régi, megviselt s az előző tulaj által szinte teljesen tönkretett felfüggesztés helyett. Természetesen ilyen paraméterekkel rendelkező teleszkópot vagyonokért vesztegetnek, de ezen már ki lepődik meg manapság? Senki. De. És itt jön az érdekes rész.

Az áron kívül szinte minden igénynek megfelelő teleszkóp meglelése után mégis hiányérzetem volt, látva az erről készült képeket. Igen, minden telógyártót elkapott a gépszíj és már nem, vagy alig kapni olyan, a fenti követelményeknek megfelelő teleszkópot, melyre a sima V-fék felszerelhető. Tárcsafékre optimalizált szinte mindegyik teleszkóp. Az okot ne kérdezze senki. Világszintű cross-country versenyzők még mindig V-féket használnak világbajnokságokon, olimpiákon, stb, mert egyszerűen könnyebb, nem romlik el és nincs értelme normál, emberi sebesség (45-50 km/h alatt) és testtömeg (85-90 kg-ig) mellett a tárcsaféknek. Ugyanakkor a nép számára készült telókon nincsen V-fék tüske, csupán tárcsafék konzol, tárcsafék felszereléséhez pedig természetesen szükséges kicserélni a kerékagyat, akkor már újra kell fűzni a küllőket a felniben s ha már itt tart az ember, egy új felni sem árt. Mindezt a nagy kihasználhatatlan semmiért, könnyű telót szépen elnehezíteni a tárcsával, fékdugattyúval.

Ezek után igazából már nem tudom, hogy tényleg jó irányba viszi el a világot ez az őrületes versenyhelyzet s az ezzel járó népbutító marketing-hadjárat. Vagy lehet, hogy tudom, csak nem akarom kimondani, illetve leírni.

Angajăm traducători engleză/franceză – română/maghiară. Este obligatorie cunoaşterea ambelor limbi sursă. Experienţa nu este necesară, pentru că se asigură formarea la locul de muncă. Oferim un loc de muncă atractiv, într-un mediu tânăr, dinamic, cu posibilităţi de promovare.

Cam aşa sună anunţul sec pe care îl publicăm de luni de zile pe mai multe site-uri foarte vizitate.

Acum, o să încerc să vă prezint gândurile mele după sute de candidaţi de toate felurile.

Aproape toţi tinerii sunt nemulţumiţi de ceva. Sunt nemulţumiţi de salariul primit, sunt nemulţumiţi de locul de muncă în general, de faptul că şeful este un dobitoc sau că nu le este recunoscută valoarea. Poate trebuie să lucreze prea mult, poate lucrează prea puţin şi se plictisesc, etc. Unii candidează pentru un post de traducător, pentru că tocmai aveau timp să trimită un e-mail, pentru că nu au găsit nimic mai bun, pentru că le-a plăcut întotdeauna să se uite la filme fără subtitrare şi înţelegeau totul. Alţii consideră că traducerea este o pasiune şi ar dori să-şi trăiască viaţa într-un ocean de pasiune de dimineaţa până seara. Tineri absolvenţi de litere nu lucrează ca traducători pentru mai puţin de 1500 de lei pe lună, pentru că ei sunt pregătiţi în domeniu şi nu se coboară sub un anumit nivel, dar pleacă fără ezitare în SUA pentru 1500 de dolari. De multe ori însă, sunt puşi în încurcătură când trebuie să decidă dacă este cazul să folosească „a cărei”, „al cărui” sau „ale căror”. După prima zi de lucru, trebuie să lămurim că nu se pune virgulă între subiect şi predicat, apoi trebuie să stabilim diferenţele dintre un articol hotărât şi unul nehotărât. Cel nehotărât este mai uşor de înţeles. La urma urmei, şi persoana care decide peste noapte că vrea să fie traducător şi se răzgândeşte a doua zi este nehotărâtă.

În Oradea, există o facultate de litere de stat şi una particulară (Partium). Cu toate acestea, sunt foarte puţini cei care vor sau mai degrabă pot să lucreze ca traducători, iar cei care vor sunt total nepregătiţi în domeniu. Este păcat că profesorii consideră că ei îi pregătesc pe tineri pentru viaţă, dar de fapt nu îi învaţă nici măcar să citească o carte în engleză sau franceză, ci doar discută despre literatură. Cred că absolvenţii de facultate din România sunt nepregătiţi (majoritatea). Este îngrijorător, dacă ne gândim că medicul chirurg ar putea fi la fel de nepregătit pentru operaţie ca şi absolventul de litere pentru traduceri sau profesorat.

Un amic, proaspăt inginer constructor, a fost internat la spital cu hernie de disc şi a fost vizitat de un coleg de facultate. Medicii au decis că hernia de disc este gravă şi trebuie operat. Colegul, într-un moment de sinceritate maximă, a spus: „Ferească Dumnezeu, dacă te operează cineva care este atât de medic pe cât îs io de inginer.”

Această observaţie este valabilă atât în domeniul nostru, cât şi în toate domeniile din România. În România, este posibil ca absolvenţi de teologie fără nicio lună de studii de limba română sau engleză să înfiinţeze o firmă de traduceri şi să mintă clienţii cu neruşinare că angajaţii firmei sunt pricepuţi în domeniu şi că sunt deosebit de preocupaţi de calitate când, de fapt, este un singur teolog care stă în miros de sarmale în apartamentul său şi traduce despre calculatoare, nişte aparate pe care a învăţat să le folosească cu 3 ani în urmă. Ei, la urma urmei de ce mă mir, un teolog se împacă bine cu minciuna de cele mai multe ori, nu?

În concluzie, căutăm oameni cu personalitate, care doresc să înveţe meseria de traducător, care doresc să fie cu adevărat buni într-un domeniu pe care vor să-l practice pe termen lung. Căutăm oameni cu mintea liberă, harnici, inteligenţi, nu frustraţi şi superficiali penibili, care izbucnesc în lacrimi la prima observaţie prin care li se atrage atenţia că tocmai au făcut un dezacord.

Are you feeling blue?

It feels like war

Another shade of blue

Retroradea