Archive for April, 2008

Ştire bombă!!!

Wednesday, April 23rd, 2008

 

S-au inventat diacriticele! Dacă tot am realizat un blog pe site-ul nostru, m-am gândit că ar fi util să anunţ public că, după cercetări îndelungate, s-a descoperit că limba română este o limbă în care se utilizează semnele diacritice. Ajutor: diacriticele sunt semne care, puse deasupra sau dedesubtul unei litere, imprimă o valoare distinctă. Adică, este o diferenţă între „t” şi „ţ”, iar „gasca” poate fi şi „gâscă” şi „gaşcă”. Mi se pare ofensator la adresa limbii române, dar mai ales la adresa profesiei de traducător să scrii, fără diacritice, un text pe care clientul doreşte să îl şi publice. Îi rog pe cei care candidează la posturi de traducător să aibă în vedere noile tendinţe din limba română în ceea ce priveşte utilizarea acestor semne enervante. Totodată, s-a mai identificat faptul că există reguli gramaticale, precum acordul dintre substantive, adjective, verbe sau ce-o mai fi. Există reguli de punctuaţie. Încă nu se pune virgulă între subiect şi predicat, deşi se fac presiuni pentru eliminarea acestei reguli aberante. Am auzit şi că o conjuncţie coordonatoare leagă două părţi de propoziţie sau două propoziţii identice. Lăsând la o parte tâmpeniile gramaticale, care ne îngreunează viaţa cumplit, este un lucru de bun simţ să primim şi un salut pe lângă CV-ul ataşat la un mesaj. Cu riscul de a mă face chiar antipatic, pot spune că majoritatea candidaturilor pentru posturile de traducători vacante pe care le anunţăm sunt penibile atât în ceea ce priveşte modul de prezentare, cât şi în ceea ce priveşte calitatea traducerilor test pe care le primim. Am contacte şi cu alte domenii de activitate şi pot spune că această tendinţă este general valabilă, de aceea am un mesaj pentru toţi tinerii care termină o facultate în special: nu vă mai tot plângeţi că este greu în România, ci faceţi ceva ca voi să fiţi mai buni decât ceea ce primiţi în ţară. Ce vorbe inutile. Voi preferaţi să plecaţi toţi ca bone sau să lucraţi în construcţii după mulţi ani de studii. Nu vă mai pierdeţi timpul cu facultatea. Mergeţi mai bine toţi în Spania, S.U.A. sau mai ştiu eu unde să fiţi regine printre bone şi regi printre zidari cu un master în economie, litere sau teologie.