Varadinum Translations Blog

Credeţi că la şcoli sau universităţi este altfel?  Eu nu cred. Ştiu că nu este altfel. Atunci cum am putea avea oameni bine pregătiţi după ani lungi de şcoală? Nu putem. E bine însă că oameni ca femeia aceasta fac grevă şi cer bani mai mulţi. Credeţi că un asemenea om se va schimba dacă va primi un salariu mai mare? Eu nu cred. Demnitatea, cinstea etc. nu au legătură cu venitul pe care-l ai. Tot va vrea şpagă. Vreau să văd profesori care fac scandal pentru a fi date afară asemenea specimene şi doar apoi să ceară majorare de salariu. Dar mai vreau să văd şi părinţi revoltaţi că li se cere şpagă. În regulă. Dacă vreau atât de multe poate ar trebui să mă mut în ţări mai normale precum Burkina Faso sau Zimbabwe. Acolo măcar există infrastructură: „La capitolul calitatea drumurilor, România ocupa chiar locul 126, din 131 de ţări. Încă de atunci, ţări ca Zimbabwe (locul 88) şi Burkina Faso (locul 104) aveau o infrastructură rutieră mai bună decât a României.” - http://www.politiarutiera.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2409:romania-e-codaa-ue-la-drumuri&catid=34:stiri-politia-rutiera. Nu mai înţeleg nimic. Eu susţin în continuare că am putea impulsiona activitatea celor responsabili cu câteva bătăi serioase, linşaje etc.  ca să nu fiu prea radical.

În discuţiile noastre de la birou, ne vin o groază de idei despre cum am putea îmbunătăţi situaţia din România. Prin urmare, am elaborat un program de guvernare succint, cu măsuri radicale care, credem noi, ar schimba în bine viaţa românilor şi poate ar fi împrumutate şi de alte state ale lumii.

1. Ar trebui împânzită toată ţara cu sisteme de supraveghere video şi identificaţi imediat toţi cei care fac mizerie, care circulă fără să respecte regulile etc. Într-un cuvânt, toţi dobitocii. Ar trebui identificaţi şi aplicate măsurile de la punctul 2. În plus, am putea vinde filmările televiziunilor din toată lumea ca un altfel de „Big Brother”. Poate am scăpa de nişte taxe.

2. Cei care comit contravenţii sau infracţiuni ar trebui pedepsiţi drastic şi într-un mod exemplar. Le-aş oferi posibilitatea de a alege între trei variante:

- puşcărie;

- amendă drastică;

- muncă în folosul comunităţii, pe cât posibil în centrul localităţii din care provin, pentru a putea fi admiraţi de prieteni şi cunoştinţe.

3. Deţinuţii costă prea mulţi bani. În general, aceştia doar stau, mănâncă şi nu fac nimic. Aş aplica metode mai vechi şi eficiente, şi anume i-aş scoate la lucrări de infrastructură. Cred că ne-ar costa mai puţin autostrăzile, podurile, digurile etc. şi poate chiar s-ar construi ceva.

4. Cei care primesc ajutor de şomaj ar trebui să desfăşoare o activitate în folosul comunităţii. Întotdeauna există ceva de făcut pentru comunitate, pentru fiecare om în funcţie de pregătirea sa, doar că mulţi nu vor să lucreze.

5. Propunem desfiinţarea băncilor. Să ofere credit statul, pentru că oricum plătim impozite foarte mari. Ce ar mai conta 4-5% pentru dobânda la creditul acordat? În acest fel, ar apărea şi forţă de muncă suplimentară care s-ar putea face utilă. Bancherii chiar ar trebui să lucreze şi să facă ceva productiv, nu doar să dea din gură şi să jecmănească oamenii.

6. O propunere oarecum timidă, care trebuie dezbătută în detaliu: reintroducerea pedepsei cu moartea.

7. În oraşe, să se reintroducă regula circulaţiei numerelor pare şi impare, adică în zilele pare să circule doar vehiculele cu numere pare, iar zilele impare să fie rezervate doar vehiculelor cu numere impare. Astfel, s-ar mai reduce ambuteiajele şi, poate, lenea oamenilor.

8. Să se introducă obligativitatea unei practici gratuite de un an în cazul tuturor studenţilor. Adică nimeni să nu poată profesa dacă nu are o practică de un an în domeniul în care are diploma. Această practică să fie obligatorie, neplătită, iar la final să se facă o evaluare a performanţelor. Aşa s-ar putea să avem chiar nişte oameni competenţi după absolvirea unei facultăţi, nu doar oameni cu o diplomă uimitor de inutilă.

9. Parlamentarii, guvernanţii şi funcţionarii publici să dea teste de capacitate o dată la şase luni. Cine nu face faţă, să plece!

10. Reintroducerea obligativităţii serviciului militar. Astfel, dobitocii cu lanţuri groase din aur în gât şi vocabular limitat vor avea plăcerea de a fi tăvăliţi în noroi de vreun ofiţer căruia nu-i pasă de ce face tăticu’. Poate ar fi educaţi puţin dacă părinţilor nu le-a reuşit acest lucru.

Cum se face că mi se spune că sunt liber, dar mă trezesc încătuşat în fiecare dimineaţă? Am fost slab şi mi-am dorit ceva mai mult şi mai mare. Am dorit un birou mai nou şi mai frumos, o casă mai spaţioasă şi mai modernă, o maşină nouă. Am avut o perioadă de slăbiciune, de rătăcire prin straturile superficialităţii când mi-am cedat libertatea şi am decis să şi plătesc pentru a deveni sclav. A fost o afacere proastă, pentru care plătesc şi acum comisioanele şi dobânzile. M-am culcat liber într-o seară în noua locuinţă şi m-am trezit sclav. Am înţeles că va trebui să renunţ la concedii, la lenea care mă înconjura ameninţător uneori. Nu-mi mai permit să nu lucrez dacă sunt frânt de oboseală. Este inacceptabil, pentru că s-ar putea să mă trezească altcineva la realitate. S-ar putea să sune cineva la uşă într-o zi. Voi deschide uşa şi voi vedea un chip odihnit, fără cearcăne, cu o ramă de ochelari care costă cât mâncarea altora pe un an. Omul va purta un costum care nu are voie să coste mai puţin de câteva mii de lei, iar în faţa casei va fi o maşină mare, foarte mare. Trebuie să iasă şi el în evidenţă cu ceva. Mă va anunţa grav că trebuie să-mi plătesc birul pentru privilegiul de a fi sclav. În caz contrar, va fi nevoit să-mi redea libertatea. Gândindu-mă terifiat la această posibilitate, am stat puţin şi am judecat situaţia la rece. După săptămâni de gândire, am decis că aş alege riscul libertăţii. Voi rupe lanţurile în viitorul apropiat şi-mi voi recâştiga libertatea. Nu vreau să mai fiu iobag şi să muncesc pământul altora care stau cu burta la soare toată ziua. Nu doresc să renunţ la viaţa normală pentru nişte bancheri şi guvernanţi lacomi, care au inventat un sistem care nu-i avantajează decât pe ei. Aş fi curios să văd din ce ar trăi dacă oamenii nu ar lucra pentru ei? Eu prefer să fiu sărac din punct de vedere material, dar bogat sufleteşte. Prefer să am timp să citesc din nou multe cărţi, să fac poze, să călătoresc, să fiu alături de cei dragi decât să lucrez pentru bancheri, primari, miniştri etc. Am decis că nu mă voi mai implica în creşterea economică, voi sprijini cu toate forţele recesiunea şi mă voi concentra pe micile bucurii ale vieţii de zi cu zi. Nu se va întâmpla începând de mâine, dar cu siguranţă nu voi ajunge la 40 de ani epuizat, cu probleme cardiace, cu rate la bancă, impozite neplătite şi pensie de boală de nimic. Vreau să mă plimb prin ploaie, să am timp să gătesc, să cultiv legume şi fructe şi, uneori, parcă mi-aş dori să vină sfârşitul acestei lumi în 2012.

Îmi place la nebunie sistemul din România şi, după ce am încheiat conturile cu nişte inşi despre care nu aveam idee ce fel de oameni sunt, am decis să vă prezint un e-mail de la unul dintre acei inşi, trimis mie şi celuilalt. Este în maghiară, dar o să vi-l traduc pe scurt şi o să vă mai povestesc câte ceva.

Traducerea:

“… acelea le recunoaştem (n.r. datoriile).

dar acum pentru noi situaţia este de rahat

nu ştiu dacă ţi-a spus tibi (n.r. Bimbo-Szuhai Tibor), dar de la 1 februarie s-a dus ca director tehnic la Rapas şi încercând să-şi folosească relaţiile politice o să încerce să vândă ceva din bunurile noastre, printre care şi imobilul de pe sovata (sau eventual să-l dea în chirie), să ne aducă oportunităţi, contracte, să ieşim din rahat, pentru că situaţia asta este de rahat pentru toţi…”

Haideţi să recapitulăm: doi oameni asociaţi într-o firmă fac afaceri de sute de mii de euro, chiar milioane (în general cu statul). După ce duc toate firmele în pragul falimentului pentru că se schimbă regimul, unul dintre ei mai are suficiente relaţii, datorită unui partid care reprezintă o naţie nu o ideologie (şi sunt mereu la putere), să-şi rezolve un post la stat. De ce? Nu ca să ajute comunitatea, ci ca să aducă oportunităţi firmelor private falimentate. Mda… Credeam că funcţionează altfel.

Staţi că mai am… Am trimis mesajul primarului oraşului Oradea şi chiar m-am întâlnit cu el. Se vede vreo schimbare? Îi pasă cuiva de ceva? Adică nu este treaba mea, director de departament de corporaţie, dacă un angajat nu-şi dă interesul la locul de muncă, ci doar vrea să fure, iar departamentul are pierderi. Nu este treaba mea, pentru că, dacă m-aş certa cu ei, s-ar supăra şi colegul său Jánoska, Sanyi sau Rozi şi m-ar lăsa singur în departament şi şefii corporaţiei m-ar da şi pe mine afară, pentru că n-am coordonat bine echipa. Prefer să-l las să fure puţin, dar să-mi păstrez şi eu locul de muncă, în speranţa că voi fi promovat până la urmă. Dar ce se va întâmpla cu corporaţia cu departamente falimentare?

Ca să fie clar: deşi puterea în Oradea o deţin PNL şi UDMR, toţi ştiu despre afacerile de genul acesta şi despre multe altele mult mai grave. Am vorbit personal cu unii, altora le-am trimis mesaje cu asta şi nimeni nu a reacţionat, pentru că se protejează pe ei înşişi. Am scris şi celor din presă, care păreau interesaţi, dar au renunţat fie că nu li se părea prea spectaculos, fie că sunt prieteni cu cei implicaţi.

De ce aş mai vota? PNL, UDMR, PDL, PSD, PC toţi sunt una. Au directori la RAPAS, la tot felul de departamente de la Primărie, la finanţe etc. şi vor doar să-şi înmulţească averea, nu le pasă de interesul public. Îmi cer scuze de la cei care nu sunt aşa, dar nu le aud vocea.

Daţi mai departe, să ştie toţi ce fel de oameni sunt politicienii.

Have you ever wanted to travel with the speed of light? I have and tried to show it to you.

Travelling fast to the other side… of the bridge.

Calmness and Restlessness.